Când au început femeile să poarte pantaloni?

În unele culturi, pantalonii au fost articole vestimentare comune purtate de femei de secole sau milenii. Acesta nu a fost cazul în mare parte din societatea occidentală. În Statele Unite de exemplu, femeile purtau de obicei fuste lungi, cu excepția unor femei care purtau haine asemănătoare pantalonilor pentru a lucra sau pentru a se angaja în sport. Deși au existat unele femei care au susținut pantalonii în secolul al XIX-lea, pantalonii ca opțiune de îmbrăcăminte de zi cu zi acceptabilă pentru femei nu au prins cu adevărat până la mijlocul secolului al XX-lea.

Adoptarea pantalonilor ca obiect vestimentar popular pentru femei în societatea occidentală își are rădăcinile în mișcarea de reformă vestimentară de la mijlocul secolului al XIX-lea. Deși existau femei din acest timp care purtau deja haine asemănătoare pantalonilor dacă făceau exerciții fizice sau treburile casnice, hainele erau de obicei purtate în afara ochiului public. Majoritatea femeilor purtau de obicei fuste lungi care se simțeau grele, păreau voluminoase și își limitau aria de mișcare. Unele femei, îmbrățișând conceptul de „rochie rațională”, și-au dorit opțiunea de a purta pantaloni în public. Unele l-au dorit din motive pur practice, cum ar fi confortul și ușurința în mișcare. Pentru alțele, libertatea de a purta pantaloni era legată de mișcarea pentru drepturile femeii, o cruciadă radicală și controversată la acea vreme.

În Statele Unite, Elizabeth Smith Miller a conceput o versiune timpurie a hainelor asemănătoare pantalonilor pentru femei în jurul anului 1851.

Aceasta consta dintr-o fustă care se extinde sub genunchi și pantaloni largi „turceşti” care se adunau la glezne și era purtată cu o jachetă scurtă. Cunoscută sub numele de „bloomers”, această îmbrăcăminte și-a luat numele de la un susținător timpuriu al designului lui Miller, Amelia Jenks Bloomer . Alți susținători timpurii ai pantalonilor pentru femei au fost medicul și reformatorul Mary Edwards Walker și sufragista Elizabeth Cady Stanton. În ciuda faptului că se bucură de popularitate în unele cercuri, bloomers au generat multe controverse. Utilizarea lor de zi cu zi a dispărut după câțiva ani, iar pantalonii pentru femei au fost din nou integraţi într-o gamă limitată de activități, cum ar fi exerciții sau treburi, sau au fost purtați în privat.

Au existat renașteri de scurtă durată a purtării pantalonilor în public de către femei, cum ar fi în timpul Primului Război Mondial (1914–1918), când femeile civile care au preluat locurile de muncă deținute în mod tradițional de bărbați purtau uneori pantaloni. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939–1945), pantalonii au fost purtați mai mult de femeile civile și militare, atât la locul de muncă, cât și la nivel social. Deși femeile au continuat să poarte pantaloni după război, în special pentru sport sau petrecere a timpului liber, tendințele de stil pentru femei au rămas fixate în mare parte pe fuste sau rochii până în anii 1960 și 1970. Apoi, susținuți de mișcarea pentru drepturile femeilor, pantalonii au devenit ferm stabiliți ca opțiuni de îmbrăcăminte populare și adecvate pentru femei acasă, în public și în multe locuri de muncă.